FOTO Rapidiștii nu și-au uitat eroii! Giuleștenii au comemorat trei sportivi care au murit în timpul Revoluției din 1989

FOTO Rapidiștii nu și-au uitat eroii! Giuleștenii au comemorat trei sportivi care au murit în timpul Revoluției din 1989
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii rapidiști nu și-au uitat eroii. Astăzi, la stadionul din Giulești, ultrașii i-au comemorat pe cei trei sportivi ai clubului care au murit în timpul Revoluției din 1989. Este vorba de rugbyștii  Petre Astafei, Florin Butiri și Stan Bogdan.

La ceremonie au participat și doi fotbaliști ai Rapidului: Andrei Ciolacu și Marian Stoica, dar și Daniel Niculae. Acțiunea a fost organizată de Liga Suporterilor Rapidiști, aceiași fani care vinerea trecută au colindat fostele glorii ale clubului.

De asemenea, giuleștenii și-au adus aminte și de Dan Coe (1941 -1981). Fostul internațional a decedat în condiții misterioase, pe 19 octombrie 1982, zi în care a fost găsit spânzurat într-un imobil din Koln. Multe voci au spus că de moarte lui Dan Coe nu este străină fosta securitate. Cu câteva zile înainte să fie găsit spânzurat, fostul fundaș rapidist a criticat, într-un interviu la Europa Liberă, sistemul comunist din România. 

Dan COE
Născut: 08.09.1941 (București)
Decedat: 08.09.1982 (Köln,Germania)
Post: fundaș
Debut în Divizia A: 18.03.1962, Minerul Lupeni – Rapid București 1-1
1961-62: Rapid București 6 0
1962-63: Rapid București 19 2
1963-64: Rapid București 21 0
1964-65: Rapid București 24 2
1965-66: Rapid București 25 0
1966-67: Rapid București 26 0
1967-68: Rapid București 17 0
1968-69: Rapid București 19 2
1969-70: Rapid București 23 2
1970-71: Rapid București 22 1
1971-72: R Antwerp FC (1 Belgia) 30 5
1972-73: R Antwerp FC (1 Belgia) 7 0
1973-74: FC Galați (Div. B)
1974-75: FC Galați 12 3
Total Divizia A: 214 12
Total Belgia: 37 5
A cucerit titlul în 1966/67. Tot cu Rapid a cucerit titlul la juniori în 1959/60
În echipa națională
Debut: 12.05.1963, România – RDG 3-2
Total: 29 2

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×